Activități prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, sâmbătă, în Piața Tricolorului din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Centrul Militar Județean Suceava organizează activitățile prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în Anul Centenarului Marii Uniri, sâmbătă 1 Decembrie, la ora 13.00, în Piața Tricolorului din municipiul Suceava. Programul va cuprinde  un ceremonial militar de depunere coroane și jerbe de flori, paradă militară, expoziție cu tehnică militară și retragere cu torțe.

Potrivit Prefecturii Suceava, evenimentul va începe cu primirea oficialităților, salutul drapelului de luptă și alocuțiune de deschidere.

După intonarea  Imnului de stat al României, vor urma oficierea serviciului religios, alocuțiuni privind semnificația evenimentului rostite de reprezentanții autorităților publice județene și locale, ceremonial de depunere coroane și jerbe de flori.

Retragerea cu torțe se va desfășura pe itinerarul esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor – Palatul Administrativ, Piața Tricolorului, Palatul Justiției, Primăria municipiului Suceava, sediul ISU Suceava.

Participă reprezentanți ai Prefecturii Suceava, Consiliului Județean Suceava, Primăriei municipiului Suceava, partidelor politice, ai instituțiilor culturale, științifice și religioase, ligilor și fundațiilor,  instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, ai asociațiilor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă și retragere și Asociației Cultul Eroilor.

Vor participa efective militare  din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne:  – Batalionul 335 Artilerie “Alexandru cel Bun” din Botoșani, de la  Colegiul Național Militar “Ștefan cel Mare”,  Câmpulung Moldovenesc, Centrul Militar Județean Suceava,  Inspectoratul de Jandarmi Județean “Bogdan Vodă” Suceava, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al Județului Suceava,  Inspectoratul de Poliție Județean.

În expoziția care va fi amplasată în fața Palatului Administrativ va fi prezentată tehnică militară de la  Inspectoratul de Jandarmi Județean “Bogdan Vodă” Suceava, ISU Bucovina, IPJ Suceava, Serviciul Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Suceava.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de